Justificarea morală
Ce se află la baza politicii și a marilor evenimente istorice nu sunt nici rațiunea și nici impulsul irațional. E ceea ce putem numi "justificare morală"
Nici o forma de putere, fie ea dictatură, autocrație, oligarhie sau democrație, nu e capabilă sa reziste timpului dacă nu are in centrul ei o puternica justificare morala.
Fără justificare morală și fără o masa semnificativă din populație care sa fie mișcată de ea, orice putere vremelnică e măturată relativ repede de valul de contra-reacție declanșat de propriile abuzuri.
Cele mai cumplite dictaturi au putut exista nu prin abuzurile și crimele lor (deci nu teroarea e cheia succesului lor) ci pentru că s-au clădit pe o puternică justificare morală inițială, cu mare rezonanță la o majoritate populară. Nazismul - pe justificarea redării demnității poporului german umilit după Versailles, comunismul - pe justificarea eliminării nedreptății și suferinței. Justificarea morală e întotdeauna "sâmburele tare" în jurul căruia se coagulează schimbări istorice, deseori cataclismice. E irelevant pentru discuția noastră că atât nazismul cât și comunismul au comis crime inimaginabile în numele justificării lor morale, ce e important e că nici unul nici altul n-ar fi existat dacă inițial nu ar fi avut un larg și entuziast sprijin popular care venea nu din propunerile raționale din discursul liderilor ci din uriașa emoție atașată justificării morale.
Dar ce e aceea "justificare morală"? Dat fiind că termenul de "claritate morală" tocmai a făcut carieră după ce a fost, după cum merita, deconstruit și aruncat la gunoi de Adela Toplean, suntem pe nisipuri aparent mișcătoare. Doar aparent, pentru că ideea "clarității" e problematică pentru că pare a fixa un soi de referențial ideal pentru tot ceea ce e moral. În timp ce "justificarea" nu presupune nici un referențial pentru că e pur subiectivă, legată de individ, epocă și de moravurile ei. E important să înțelegem că "morala" și "justificarea morală" nu sunt același lucru. Prima e un ansamblu rigid de norme sociale, a doua e emoția fundamentală care însoțește aceste norme. De asta a-ți face singur dreptate e în multe filme de succes o temă care emoționează, deși acțiunea de a lua legea în mâini e imorală. Cu alte cuvinte, poți avea justificare morală și atunci când ignori morala.
Justificarea morală e de fapt un precursor al credinței sau forma ei decăzută, e ideea de "adevăr" și "dreptate" în forma ei perfect agnostică.
Astea fiind spuse, există trei consecințe practice interesante ale observațiilor de mai sus:
1. Problema reală ridicată de acapararea puterii în democrații de către conglomerate obscure servicii/media/afaceri nu e aceea că democrația dispare. Ci aceea că intrăm într-o formă de guvernare în care dispare justificarea morală. Asta creează impresia unei forme de "moarte termică" a politicii - nimic nu mai are miză, nimic nu mai stârnește pasiune, nimic nu mai mobilizează poporul. Liderii sunt falși, discursul șablonard. Asta e de fapt cel mai șocant în ultima intervenție a lui Helvig, în care a încercat să culpabilizeze pe oricine pune la îndoială așa zisele legi ale așa zisei securități naționale, drept "securism" - impresia frapantă de lipsă completă a justificării morale. Oamenii sunt în mod evident mânați doar de lăcomie (de bani și putere) acțiunile lor nu au în spate decât ambiție goală, fără nici un fel de justificare morală. E narcisism patologic, contează doar ei, nimic altceva în jur.
2. Progresismul în general e centrat pe justificări morale inventate care nu au audiență decât la o minoritate relativă, chiar dacă hărmălaia din media și platforme dă impresia că avem de-a face cu o mișcare de masă. Eșecul electoral masiv care se prefigurează în tabăra democrată în SUA arată limpede că poporul nu rezonează la justificările morale inventate de progresism. În Europa, criza enormă generată tocmai de imbecilitatea establishement-ului occidental (începând cu cheltuielile astronomice din pandemie, continuând cu inflația alimentată de tiparnițele care au aruncat cu bani în toate direcțiile și terminând cu criza energetică masivă care are la bază celebra "înverzire" a economiei europene) e pe cale să îndepărteze și mai mult votantul tipic european de propaganda progresistă. E foarte semnificativ că redeschiderea termocentralelor și a minelor de cărbune nu a produs absolut nici o reacție de indignare populară în Europa.
3. O eventuală renaștere a politicii europene sau românești nu poate veni decât în jurul unei justificări morale care să fie recunoscută de o majoritate din electorat. (Campania anticorupție pornită pe vremea primului mandat al lui Băsescu a avut impact electoral masiv tocmai pentru că în ea era o puternică justificare morală. Odată ce a devenit limpede pentru majoritate că nu e decât instrument de luptă politică, relevanța ei populară a dispărut). Care e acea justificare morală de care avem nevoie în Europa sau în România pentru a ne regăsi sufletele, e de discutat :) O s-o facem în podcast :)