Terorism de stat
Războiul e, mai nou, terorism de stat. Păcat că nu știau asta americanii atunci când au ras Dresda de pe fața pământului.
Acesta nu e un articol care ia partea cuiva, cu excepția bunului simț. Acel bun simț, în sens propriu, care nu înseamnă nici “politețe” și nici “bună creștere” ci doar că atunci când cauți elefanți și dai peste o capră te simți obligat să spui “uite o capră”, chiar dacă ceva din tine cochetează cu ideea de a o numi “elefant”. Ăsta e bunul simț elementar, onestitate și adecvare la realitate.
Așadar nu e aici în discuție (după cum pentru mine n-a fost niciodată în discuție) faptul că “operațiunea specială” rusească e de fapt un război declanșat de ruși, cu încălcarea oricăror norme internaționale sau tratate în vigoare, cu alte cuvinte e *agresiune* justificată de delir de putere. Nu e deloc în discuție dreptul ucrainienilor de a se apăra, inclusiv asimetric - adică prin contra-atacuri la adresa oricăror interese rusești. E în discuție doar un limbaj care dacă n-ar fi sinistru prin implicații ar fi de un ridicol cosmic. Un limbaj care trădează ceva neliniștitor în psihologia și ambițiile ucrainiene.
Așadar, să începem cu atacul asupra podului rusesc către Crimea. Există trei lucruri extrem de clare și incontestabile:
El a avut loc de partea rusească a podului, într-o regiune care cel mai probabil a fost și înainte de anexarea Crimeei în apele teritoriale rusești.
Podul, înainte de a fi infrastructură militară, e infrastructură civilă. Ca dovadă că în mașina spulberată de explozia camionului, erau civili.
Aceasta a fost o operațiune sinucigașă. Camionul nu era condus de la distanță, e evident că șoferul a murit în explozie. Și în cazul cel mai bun, știa ce face. Altfel, a fost omorât nevinovat într-o explozie controlată de la distanță, ceea ce sună deja mult mai rău.
Orice om cu bun simț are dificultăți să vadă aici diferențe de fond între atacul de la 11 septembrie 2001 și atacul asupra podului: un atac sinucigaș, asimetric, asupra unei infrastructuri civile din teritoriul inamic, care poate avea și rol militar, cu victime civile.
Acuma, e o discuție complicată dacă ucrainienii aveau sau nu dreptul moral să facă asta. Eu nu înclin în nici o parte, mie războiul mi se pare în general un teritoriu în care morala nu are noimă. Sunt dispus să accept că orice interes rusesc e țintă legitimă pentru ucrainieni - cu condiția să aibă sens strategic, nu numai de ridicare a moralului și război ideologic. Însă altceva poate fi discutat: felul în care, a doua zi, după răspunsul rusesc (absolut de așteptat), retorica ucrainiană e în totalitate construită pe ideea că Rusia practică “terorismul de stat”
E cu totul neliniștitor că toată presa europeană preia acest discurs, evitând în mod strident să observe că represaliile vin la depășirea unei linii “roșii”: ucrainienii au efectuat un atac sinucigaș în teritoriu rusesc, cu victime civile rusești, ceea ce poate fi în mod legitim calificat drept “act terorist”. Totuși, ce era de așteptat de la ruși după asta? Crede cineva că ar fi spus, “scuzați, plecăm acasă, ne-am dat seama că suntem slabi și am greșit!” E cu totul neliniștitor când noi preluăm retorica asta în care acuzăm de terorism răspunsul rușilor la un act de terorism, fără să gândim, ignorând bunul simț și afirmând cu convingere că capra e elefant.
Totuși, cât de greu era de spus că podul e o țintă legitimă pentru că alimentează efortul de război ilegitim rusesc? Cât de greu e să spui lucrurilor pe nume, mai ales când ești agresat? De ce e nevoie de retorica asta falsă, în care acuzi pe cel atacat de ce ai făcut tu?
În spate e ideea că Ucraina e victima și trebuie să fim, orice se întâmplă, de partea ei. Nimic nu oprește însă o victimă să devină la rândul ei călău, mai mult, ăsta e mersul natural al lucrurilor. E un drum înfundat, la capătul căruia așteaptă un dezastru. Pentru că hubrisul războinic ucrainian e deja vecin cu psihoza - eu unul nu mai pot să mai văd clipuri cu ruși omorâți pe muzică rock, montaje sofisticate și pline de dinamism, cu ruși “distruși”, urechelile zilnice la adresa liderilor lumii că nu sprijină războiul sau amenințările din ce în ce mai de neînțeles la adresa lui Putin.
Nu ajută că aflăm azi de la americani că asasinarea fiicei lui Dughin a fost tot o operațiune ucrainiană la care americanii s-ar fi împotrivit.
Apoi mai e episodul Musk, un personaj care a făcut cu Starlink enorm pentru comunicațiile de război ucrainiene, făcându-le practic intangibile și securizate pentru atacurile rusești. A fost suficient să posteze un tweet despre voința populară în Donbas (acum pare șters) și imediat a fost pus la zid de toată lumea, începând cu oficialii ucrainieni. Dar asta n-a fost suficient, propaganda ucrainiană a lansat o “știre” potrivit căreia după răspunsul ucrainian, sateliții Starlink nu au mai funcționat câteva ore pe front. Adică Musk s-a răzbunat prostește pentru că a fost criticat.
În mod practic Ucraina folosește la acest moment toate tehnicile și stilurile pe care mișcarea woke le folosește pentru a-și “anula” oponenții: oricine are alt discurs decât cel agreat, e pur și simplu desființat pe rațiuni așa zis morale. Atacurile sunt justificate de un enorm efort de propagandă care re-denumește normalitate orice e interes ucrainian.
E ceva în neregulă aici, o aroganță, un cinism și lipsă de sensibilitate pe care le-ai aștepta mai degrabă de la propaganda rusească. A nu vedea că și victima poate fi manipulatoare și la rândul ei generatoare de rău, e eroarea majoră a civilizației occidentale în acest conflict.
Pentru a încheia cu Musk, chiar înainte de atacarea podului, el a postat asta:
Putem spune orice despre el dar nu că nu ar intui viitorul. Putem spera ca răspunsul rusesc să fie limitat și măsurat, și să nu joace pe ceea ce pare a fi azi strategia ucrainiană: un conflict european total împotriva Rusiei (din ce în ce mai multe indicii spun că sabotarea Nord Stream a fost o operațiune ucrainiană). Conflict din care vom ieși toți, cum spune proverbul, chiori.